21 aprilie 2012

In Franta




Sursa

just another dream home





Sursa

19 aprilie 2012

Idei de 10

Praktiker marchează 10 ani de prezenţă pe piaţa din România cu „Idei de 10”, o campanie de comunicare 360, care îşi propune să încurajeze creativitatea şi să promoveze ideile inedite de do-it-yourself. Compania mizează astfel pe potenţialul pieţei autohtone de DIY şi pe activarea segmentului de amenajări şi decoraţiuni, atât pentru casă, cât şi pentru grădină.

Campania integrată „Idei de 10” reprezintă unul dintre mijloacele prin care compania intenţionează să recâştige cotă de piaţă, dar şi să se poziţioneze drept expert şi consilier al clienţilor. Praktiker oferă sugestii şi soluţii de amenajare creativă, inedită, a locuinţei, la preţuri accesibile. Acestea pot fi implementate cu uşurinţă de către pasionaţii de amenajări, de meşterii amatori şi chiar de către persoanele fără prea multă experienţă în domeniul amenajărilor.  

Lansată la începutul lunii aprilie, campania Praktiker se adresează tuturor persoanelor care şi-au personalizat locuinţa sau au conferit anumitor obiecte o întrebuinţare inedită. Prin intermediul aplicaţiei „Idei de 10”, găzduită pe pagina de Facebook Praktiker România (www.facebook.com/PraktikerRomania), toţi cei care doresc să dea curs provocării pot încărca fotografiile proiectelor concepute de ei înşişi, alături de o descriere a materialelor utilizate şi a paşilor de realizare.

Cele mai bune idei înscrise, votate de public sau desemnate de juriu, vor fi răsplătite cu premii în valoare totală de 40.000 lei. Mai mult, ideea de 10 a fiecărei luni va fi afişată public pe panourile publicitare Praktiker expuse în fiecare oraş în care compania este prezentă, ca o formă de recunoaştere a creativităţii în materie de DIY.

Proiectele înscrise pe pagina de Facebook a campaniei, www.facebook.com/PraktikerRomania, vor fi evaluate de către un specialist Praktiker, un jurnalist specializat pe zona de DIY – Lucian Dobraca, redactor la revista „Locuinţa mea” – şi un blogger – Cabral. Pe parcursul celor cinci luni de campanie, Praktiker va acorda 115 premii în valoare totală de 40.000 lei.

14 aprilie 2012

Buna dimineata!















Pinterest.com

Decoratiuni de Paste














































































Pinterest.com

Masa de Paste



























































Pinterest.com

13 aprilie 2012

Ferestre mai luminoase

Primăvara aduce zile călduroase în care te poţi bucura de razele soarelui pătrunzând prin ferestrele casei tale. Orice gospodină ştie că murdăria iese în evidenţă acum, mai mult ca oricând, iar Colgate-Palmolive îţi sare în ajutor pentru a putea profita la maximum de primăvară, fără a avea grija urmelor de pe geam.

Relansarea gamei de detergenţi Ajax Glass, cu o acţiune puternică de înlăturare a petelor şi a prafului, te va ajuta să ai ferestre impecabile, chiar şi în bătaia soarelui!

Ajax Glass este disponibil în cinci variante cu acţiune intensă asupra murdăriei şi cu un miros deosebit de plăcut. Noua variantă a gamei, Ajax Windows and Shiny Surfaces, creează un strat de protecţie care ajută suprafeţele să se păstreze curate pentru mai mult timp. Soluţia nu zgărie, putând fi folosită chiar şi pe cele mai delicate suprafeţe, precum mobila de lemn, sticla, ecranele televizoarelor sau monitoarele de PC.

O altă variantă potrivită pentru geamuri, Ajax Glass Crystal Clean, foloseşte puterea amoniacului pentru a dizolva orice pată de pe ferestre şi de pe suprafeţele netede. Ajax Glass Triple Action este un produs de ultimă generaţie ce luptă împotriva murdăriei pe trei planuri: curăţă în profunzime, acţionează pe o periodă îndelungată şi lucrează fără urme. Ajax Glass Flowers of Spring nu numai că acţionează rapid şi în profunzime, dar emană şi un miros irezistibil de flori proaspete, ce persistă o perioadă îndelungată. Ajax Glass Floral Fiesta a fost special creat pentru suprafeţele din baie. Folosind acest detergent plăcut parfumat, vei elimina calcarul şi urmele de săpun fără efort şi fără să zgârii bateriile, gresia, faianţa, oglinda sau etajerele din sticlă.

Datorită ingredientelor sale active, gama Ajax Glass curăţă impecabil şi dizolvă petele şi depunerile, într-un timp foarte scurt. Va fi o încântare să ai alături de tine, pentru curăţenia de sezon, detergenţi extrem de eficienţi care, prin câteva pulverizări, te vor face să uiţi de geamurile murdare. În plus, vei scăpa definitiv de urmele de grăsime sau de praf, de insectele şi pânzele de păianjen de pe rama geamului şi de picăturile rămase în urma ploii.

Pentru a beneficia la maximum de toate avantajele gamei Ajax Glass, pulverizează produsul de la o distanţă de 20 de cm şi foloseşte numai materiale uscate şi curate pentru înlăturare. Poţi aplica detergentul atât pe geamuri, cât şi pe oglinzi, aluminiu sau inox, urmând cu stricteţe indicaţiile de pe etichetă. Utilizează regulat produsele Ajax Glass şi vei avea geamuri strălucitor de curate, indiferent de anotimp.

Palmolive Orient Rituel



In aceasta primavara, Colgate-Palmolive lanseaza noua gama de geluri de dus Palmolive Orient Rituel. Cele doua variante, Energy si Joyous, vor sa redefineasca conceptul obisnuit de „dus”, oferindu-i acestei rutine zilnice un strop de magie.

Noul gel de dus Palmolive Orient Rituel îti ofera pauza de relaxare de care ai nevoie dupa o zi plina. Agitatia, graba, munca în exces si stresul sunt motivele pentru care multi dintre noi uita sa se bucure de micile placeri zilnice. Pentru ca traim într-o lume în care totul se misca foarte repede, simtim nevoia unor momente de pauza, a unor clipe de abandonare în voia simturilor si a unor evadari în locuri linistite, misterioase si relaxante.

Noua gama Palmolive Orient Rituel este îmbogaţita cu ingrediente inspirate de vechile ritualuri orientale de relaxare, ajutandu-te sa îti regasesti armonia interioara si starea de bine. Gelurile de dus Energy si Joyous îti aduc taramurile misterioase din Orient chiar la tine în baie, recreand, zilnic, atmosfera unui sanctuar oriental de relaxare. Lasa-te în voia simturilor si acorda-ti în fiecare zi prilejul de a te simţi energizata si relaxata!

Gelul de dus Energy contine arome subtile de lemn de santal indian si de ghimbir si este perfect pentru a-ti începe ziua cu o stare de bine. Datorita formulei sale unice, gelul de dus Energy îţi ofera senzatia unei dimineti petrecute în mijlocul naturii orientale.

Varianta Joyous, cu formula sa unica, îmbogaţita cu extracte din floare de lotus si mure indiene, este rasplata binemeritata dupa o zi solicitanta. Uita de problemele cu care te-ai confruntat pe parcursul întregii zile, abandoneaza-te simturilor si calatoreste în tinuturile orientale, poposind în oaza de relaxare pe care ti-o confera noul gel de dus.

Pentru ca ritualul de relaxare sa fie complet, va recomandam sa adaugati petale de flori si uleiuri esentiale în cada de baie, obtinand astfel echilibrul perfect pentru recastigarea armoniei interioare si a vitalitatii.

Noua gama este disponibila în varianta de 500 de ml, pentru a putea beneficia mai mult timp de aromele orientale oferite de Palmolive Orient Rituel.

1 aprilie 2012

Shiny Sundays
















Sursa

27 martie 2012

taie zilele din calendar




















Pinterest.com

ferestre largi









































Pinterest.com

22 martie 2012

my kind of offices





















































Pinterest.com

wide way of living

Mansarde albe






























































































Pinterest.com

13 martie 2012

Curatenia de primavara

Produsele Ajax şi Axion, acum disponibile la prețuri speciale, te ajută să aduci prospețimea aerului de primăvară în casa ta. În plus, datorită eficacității acestor produse de curățenie, economiseşti timp şi energie pentru a te putea dedica mai mult celor dragi.

AJAX FLORAL FIESTA te ajută să obţii rezultatele dorite într-un timp mult mai scurt. Datorită formulei sale inovatoare, Ajax Floral Fiesta curăţă în profunzime suprafeţele lavabile şi elimină chiar şi cele mai dificile pete de murdărie şi grăsime. Parfumul său unic oferă o prospeţime de durată, iar formula fără clătire te ajută să termini curăţenia rapid. Pentru o casă care străluceşte de curăţenie, poţi alege dintr-o gamă largă de arome: Flowers of Spring, Lagoon Flowers, Lilac Breeze sau Orchid. Te vor ajuta să ai o casă plăcut parfumată până la 24 de ore! Acelaşi parfum floral te va însoţi şi în curăţarea eficientă a geamurilor. Cu Ajax Glass Floral Fiesta înlături praful şi petele de grăsime fără a lăsa urme nedorite.

AJAX PROFESSIONAL este profesionistul casei tale. Disponibil în cele două variante, Limescale and Bacteria şi Grease and Stains, Ajax Professional cu pulverizator te va ajuta să cureți murdăria în profunzime. Formula sa anti-urme te scuteşte de efort lăsând suprafeţele perfect curate, fără a necesita clătire suplimentară. Ajax Professional elimină eficient urmele de calcar, depunerile de grăsime, grăsimea arsă, urmele de încălţăminte, petele de ulei de motor, murdăria întărită şi urmele de marker, pentru ca tu să scapi de stresul curăţeniei şi să ai mai mult timp pentru cei dragi!

AJAX SPRAYS a fost creat special pentru a-ţi uşura munca. Cele două variante, Ajax Spray Kitchen şi Ajax Spray Multi-Action, sunt alegerea perfectă pentru o curăţenie eficientă a întregii case, datorită ingredientelor active. Ajax Spray Kitchen, special conceput pentru suprafeţele din bucătărie, are la bază o formulă unică ce garantează rezultate optime, fără efort, chiar şi în cazul celor mai dificile pete de grăsime întărită şi tipuri de murdărie. Ajax Spray Multi-Action este destinat tuturor suprafeţelor lavabile din casă. Acesta oferă strălucire 100% într-o formulă 4 în 1: degresare eficientă, îndepărtarea mirosurilor neplăcute, igienizarea şi eliminarea murdăriei întărite. Datorită formulei complexe, vei putea înlătura fără efort murdăria depusă pe vasul de toaletă, calcarul depus pe bateriile din baie, pe cadă şi pe faianţă, urmele de pe oglindă şi petele de pe măsuţa de sticlă.

AJAX GLASS CLEANER TRIPLE ACTION te va ajuta să cureţi geamurile perfect, rapid şi fără stres. Datorită ingredientelor active şi acţiunii triple, Ajax Glass Cleaner dizolvă orice tip de depuneri şi pete de grăsime, conferă ultra transparenţă şi îndepărtează urmele pentru un timp îndelungat. Formula sa specială anti-praf şi anti-pete împiedică depunerea rapidă a prafului, lăsând geamurile curate şi strălucitoare.

AXION LICHID, beneficiind acum de 20% reducere la sticla de 750 ml, are la bază o formulă inovatoare care te ajută să speli vasele rapid şi eficient chiar şi în apă rece. Datorită ingredientelor active, produsele din gama Axion Lichid îndepărtează cele mai dificile pete de grăsime întărită, lăsând vasele perfect curățate şi degresate. Pentru vase care strălucesc, poţi alege din noua gamă Axion Lichid produsul care se potriveşte cel mai bine nevoilor tale. Poate fi: Axion Lichid Bicarbonat, cu extract de grapefruit care asigură o degresare rapidă, Axion Lichid Lime care are un parfum proaspăt şi îndepărtează eficient murdăria, Axion Lichid Balsam care îţi protejează mâinile prin formula sa delicată, eliminând în acelaşi timp grăsimea persistentă sau Axion Lichid Lemon cu un parfum proaspăt de lămâie. Datorită produselor de la Axion, spălatul vaselor nu mai este o problemă. Vasele vor fi perfect curate, într-un timp scurt şi cu un efort minim.

11 martie 2012

Detalii galbene


































10 martie 2012

Aspirator Passionate Pink

Cand Electrolux a luat decizia de a lansa o editie limitata a aspiratorului best-seller UltraOne, consumatorii au fost invitati sa participe la alegerea designului. Prin campania de crowdsourcing organizata in social media, publicul a putut alege culoarea noului model al aspiratorului UltraOne. In curand, rezultatul alegerii lor va putea fi gasit pe rafturile magazinelor: un aspirator de top, in nuanta Passionate Pink.

Consumatorii au ales nuanta Passionate Pink pentru editia limitata a cunoscutului aspirator UltraOne, de la Electrolux. Consumatorii au putut opta pentru una dintre cele sase culori: Passionate Pink, Mad Mandarin, Yelling Yellow, Groovy Green, Awesome Aqua si Lush Lilac. Prezenta in social media le-a oferit participantilor posibilitatea de a urmari preferintele, comentariile si share-urile prietenilor.

29 februarie 2012

:)

sus



































pinterest.com

28 februarie 2012

Spin wash
















Sursa: thecoolhunter

25 februarie 2012

playful, joyful




















alb

































19 februarie 2012

Cabana din Elvetia



















































































































Sursa